După moartea tragică a actorului din filmul lui Florin Şerban, mulţi s-au gândit că povestea lui Papan Chilibar ar trebui transpusă pe marele ecran. Sursa: LIBERTATEA
Viaţa lui nu este una tipică. Începe ca orice poveste a unui copil care provine dintr-o familie de condiţie modestă şi care trăieşte într-un mediu rău famat. La o vârstă fragedă el a ajuns în puşcărie, iar după ce a fost eliberat s-a căsătorit cu o fată de numai 16 ani, cu care a avut un copil. Întorsătura de situaţie şi modul în care a ajuns Papan Chilibar în lumina reflectoarelor face însă ca povestea lui să fie demnă de transformat într-un lungmetraj biografic.
Reprezentanţii Strada Film recunosc că mulţi oameni din domeniu şi-au arătat interesul pentru realizarea unei pelicule care să aibă ca subiect ascensiunea lui Papan Chilibar, arestarea lui pentru furt şi moartea prematură la doar 21 de ani.
Producătorul Daniel Mitulescu exclude posibilitatea realizării unui astfel de film în viitorul apropiat. "E greu să ne gândim la asta pentru că tragedia este prea recentă. În niciun caz nu se va începe producţia unui astfel de film anul acesta", a adăugat el. Ideea, însă, rămâne valabilă, mulţi oameni, atât din lumea filmului, cât şi fani ai actorului din "Eu când vreau să fluier, fluier" spunând că povestea vieţii lui merită răspândită.
Papan în faţa camerelor
Între timp, Ivana Mladenovic va lansa documentarul realizat înainte de moartea lui Papan, "Viaţa în pătrăţele". Producţia spune povestea a patru deţinuţi eliberaţi din închisoare. Unul dintre ei este actorul care abia debutase în filmul lui Florin Şerban. Papan a fost deja întruchipat într-un scurtmetraj realizat de studenţii de la Facultatea de Regie din Bucureşti.
Debutul său în film a însemnat eliberarea din închisoare şi şansa de a fi remarcat de cei mai importanţi oameni ai