Primit cu oaresce aplauze la avanpremiera romaneasca, "Transformers: Dark of the Moon" pare si mai prost sau la fel de prost ca partea a doua. De fapt, mare lucru nu-mi mai amintesc din "Razbunarea celor invinsi", dar stiu un lucru: seria e tot mai urata, robotii tot mai multi, umorul dus pe copca, povestea rigida si uscata. Efectele speciale in 3D echilibreaza cam cu 30% ce am spus mai sus.
De fiecare data cand apare un SF nou care da mult sub ce promite, dar care beneficiaza de o campanie scumpa (la fel ca el), imi aduc aminte - ca o baba - de "Razboiul stelelor". Ehei, pe vremea mea, ce filme se faceau ... De fapt, imi aduc aminte de primele trei parti si, mai ales, de primele doua, de pe vremea cand filmele lungi rulau la cinema in "doua serii".
Cand si "Razboiul stelelor" s-a rasucit si a venit cu partile mai noi care erau, de fapt, mai vechi, au aparut - daca va aduceti aminte - mult mai multe sabii laser fata de cate stiam. De toate culorile - roz, verzi, mov -, ca baloanele cu care se joaca copiii la mall. Nu mai avea haz.
"Pe vremea mea" erau trei sabii laser si bune. Actiunea era simpla, povestea avea mai multa aventura decat efecte speciale, radeam de ne prapadeam si invatam replici intregi pe de rost. Acum, abia de mai pot retine vreo replica isteata dintr-o superproductie SF.
Cred ca unul dintre motivele pentru care magia din 1977 s-a dus a fost si acesta: totul a devenit - in cinemaul de gen - prea mult si prea tehnic. N-o sa ma apuc acum sa citez din Rene Guenon si din "Domnia cantitatii si semnele vremurilor", dar cam asta e situatia si aici. Cantitatea devine mai importanta decat calitatea, a se citi emotia pe care cinemaul o avea din nastere. Vai, stiu, suna simplist.
Daca nu suntem atenti, autobotii, decepticonii, efectele speciale spectaculoase ne iau locul. Ne dau un ghiont si ne scot in peis
