Politia s-a autosesizat si a inceput joi cercetarile in cazul incidentului petrecut miercuri la Colegiul tehnic "Alexandru Borza" din orasul Geoagiu, unde 111 elevi au fost dati afara din sala dupa ce ar fi copiat la proba obligatorie a profilului, la examenul de bacalaureat, anunta Agerpres. Intre timp, aproximativ 100 de parinti si elevi care au fost eliminati din examen s-au prezentat joi dimineata la sediul Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara pentru a solicita lamuriri legate de acest incident.
"Politia s-a sesizat din oficiu cu privire la incidentul care a avut loc la liceul din Geoagiu. Dupa finalizarea cercetarilor, vom stabili daca se intrunesc elementele constitutive ale vreunei fapte penale sau contraventionale. In functie de rezultatele verificarilor, se vor lua masurile legale", a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Hunedoara, Adriana Voina.
Potrivit autoritatilor, vor fi audiati supraveghetorii din cele cinci sali de examen unde se aflau elevii, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean si absolventii implicati in incidentul de la Bacalaureat.
De altfel, conducerea ISJ a anuntat inca de miercuri ca va solicita sprijinul politiei in investigarea acestui caz.
'); document.write(''); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/166f37dbee85ea7c16dc35bba29de4b5/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
Joi dimineata, aproximativ 100 de parinti si elevi care au fost eliminati din examen s-au prezentat la sediul Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara. Parintii sustin ca au fost descoperite doar 11 fituici si ca multi dintre elevi au fost scosi din