Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru ministrul Elena Udrea, Aiudul e comună, nu municipiu

Publicat in Jurnalul, joi 30 iunie 2011 ·

Foto: Dragoş Stoica / Intact Images Deputatul PNL de Alba Călin Potor a adresat o interpelare parlamentară ministrului Dezvoltării Regionale şi Tu­rismului, Elena Udrea, pe tema strategiei privind asigurarea apei po­tabile. „În ciuda progreselor din ultima perioadă, 30% din populaţia României nu beneficiază în prezent de apă curentă şi recurge la hidrofoare sau pompe pentru a avea apă la robinete. Este ştiut faptul că România nu are, la ora actuală, o resursă de apă asigurată pentru toţi locuitorii, fapt ce ne situează între ultimele ţări din Europa. În aceste condiţii, vă întreb cu respect doamnă ministru care este strategia ministerului pe care-l conduceţi în ceea ce priveşte asigurarea apei potabile pentru locuitorii ţării, şi, punctual, cum se situează judeţul Alba din acest punct de vedere”, se arată în documentul trimis de Potor ministrului Udrea.

În răspunsul adresat deputatului libe­ral, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a precizat că „în cadrul Subgrupului privind alimentarea cu apă, în acest an sunt finanţate obiecti­vele de investiţii din următoarele co­mune ale judeţului Alba: Mihalţ, Unirea, Cergău, Roşia de Secaş, Aiud, Şibot, Meteş, Valea Lungă, Sâncel, Livezile, Fărău”. „Menţionăm că, de la începutul derulării acestui Subprogram şi până în prezent, în judeţul Alba au fost finanţate 73 de obiective de investiţii, din care un număr de 51 au fost recepţionate, iar 22 se află în curs de execuţie”, se mai arată în documentul trimis de Elena Udrea deputatului liberal. Călin Potor nu s-a arătat mirat de faptul că ministrul Elena Udrea nu ştie faptul că localitatea Aiud nu este nici comună, nici oraş, ci ditamai municipiul. „Nu este prima dată când miniştrii guvernului boc cu „b” mic fac gafe incredibile, fie ele de gramatică, ortografie, geografie sau bun simţ.

Dacă doamna Udrea spunea cu ani în urmă că Norvegia este republică şi f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de vijelii, grindină și descărcări electrice în centrul țării

Ziare.com acum 14 minute
Administrația Națională de Meteorologie anunță luni, 3 iunie, în Sibiu, cod roșu de vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp. Intervalul de valabi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 38 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 59 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Cinci sicrie misterioase au apărut la picioarele Turnului Eiffel, cu inscripţia "Soldaţi francezi din Ucraina". Acţiunea ar putea avea legătură cu "mâinile roşii" imprimate cu vopsea pe Memorialul Holocaustului din Paris

News.ro acum o ora
Cinci sicrie în mărime naturală acoperite cu un steag francez, pe care era scris "Soldaţi francezi din Ucraina", au fost depuse sâmbătă dimineaţa la picioarele Turnului Eiffel, stârnind o alertă de securitate. Una dintre cele trei persoane arestate

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 18 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°