China nu mai este doar statul cu cei mai mulţi cetăţeni din lume, dar şi statul cu cei mai mulţi bani. Rezervele valutare ale Chinei sunt cele mai mari din lume - peste 3.000 de miliarde de dolari, un sfert fiind în euro. Şi, atunci când eşti campioană mondială atât la numărul braţelor de muncă, dar şi la rezervele de cash, celorlalţi le rămâne o singură opţiune: cei puternici te curtează, cei mărunţi îngenunchează.
Premierul chinez, Wen Jiabao, s-a aflat într-un turneu în Europa pentru a doua oară în mai puţin de un an. O vizită ce a stârnit, în mod straniu, praful indignării în presa europeană, care s-a întrebat, aproape la unison, dacă nu cumva China cumpără tăcerea Europei. Subiectul drepturilor omului bântuie de ani buni dialogul dintre chinezi şi europeni, cei din urmă adoptând un ton mai nuanţat decât aliaţii lor americani. Wen Jiabao a vizitat în aceste zile Londra, Budapesta şi Berlinul.
Premierul britanic, David Cameron, nu a ocolit referinţa la drepturile omului şi nici cancelarul Angela Merkel nu a expediat uşor subiectul (un incident simbolic fiind defecţiunea tehnică din căştile lui Wen, atunci când Merkel a început să vorbească despre acest subiect).
Coarda orgoliului
De această dată, indignarea mediatică a europenilor are o provenienţă mai curând afectivă decât factuală. Elementul nou-introdus în ecuaţie este apariţia din ce în ce mai frecventă a ideii că „Europa a devenit atât de slăbită încât străinii o pot cumpăra după bunul lor plac“. Şi asta loveşte o coardă mult mai sensibilă decât chestiunea tibetană sau a libertăţii cuvântului în timpul Olimpiadei din 2008: coarda orgoliului unor viitoare foste mari puteri.
Căci este adevărat că anumite bucăţi din Bătrânul Continent au început să fie cumpărate de China. Doar în 2011 au avut loc şapte fuziuni între companii germane şi companii chineze, Angela Merkel
