Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobrogea Grup a oferit cozonacii De Sf. Petru şi Pavel, bucate sfinţite pentru bolnavii de la SCJU şi SBI (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 30 iunie 2011 ·

Chiar dacă este una dintre cele mai importante zile pentru creştinătate, Ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel i-a prins pe aproape 700 de bolnavi din municipiu şi din judeţ pe patul de spital, suferinzi şi fără a putea aprinde o lumânare la biserică şi fără să se poată închina la o icoană. Pentru aceştia, la fel ca la fiecare sărbătoare ortodoxă, conducerea SC Arimex Comexim 2000 SRL, firma care deţine cantina de la Spitalul Judeţean şi care se ocupă de mesele bolnavilor, a chemat trei preoţi să sfinţească bucatele pe care le-au primit bolnavii ieri, la prânz. În plus, de aceeaşi binecuvântare a preparatelor au avut parte şi bolnavii care sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase.

Ca de fiecare dată, dieteticienii cantinelor încearcă să pregătească un meniu adecvat pentru fiecare categorie de bolnavi, în funcţie de afecţiunile pe care le au aceştia, bogat în vitamine, sănătos şi care să asigure aportul de calorii necesar refacerii organismului şi luptei împotriva bolilor pentru care sunt internaţi. De la fiecare masă pe care bolnavii o primesc nu lipseşte carnea. În fiecare zi, între cele două mese principale, nu lipsesc iaurtul sau laptele pentru fiecare dintre cei peste 700 de pacienţi internaţi la SCJU, dar nici pentru cei câteva sute de la Boli Infecţioase. Ieri, la masa de prânz, bolnavilor li s-a pregătit ciorbă ţărănească de purcel cu afumătură, friptură de purcel la tavă cu piure de cartofi şi prăjitură de caise, pentru cei de la comun, de la oncologie, de la secţia de arşi, pentru copiii între 3 şi 16 ani, pentru lehuze şi pentru însoţitori. Celor care suferă de diabet li s-a pregătit supă de văcuţă cu legume, tocăniţă de ardei, pui, văcuţă şi garnitură de orez, iar celor cu ulcer supă de dovlecei a la grec şi supă de văcuţă cu legume şi cu tăiţei de casă, pilaf cu brânză de vaci ori cu legume şi cu rasol de mânzat. De asemenea, la cină, pacienţ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum o ora
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum o ora
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum o ora
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°