Scufundată într-o mare de date economice negative, America străluceşte într-un domeniu: a început să-şi aducă înapoi fabricile din străinătate.
Anii de glorie ai industriei americane s-ar putea să nu se întoarcă niciodată. În anii 80, un sfert dintre americani erau angajaţi în industrie, o cifră care a ajuns în ultimii ani la jumătate, pe fondul avansului tehnologic, al reducerii costurilor de transport şi al comunicaţiilor, ce au făcut ca să fie mai ieftin pentru companiile americane să producă în străinătate.
După criza subprime, scrie Fortune, s-a întâmplat ceva surprinzător: industria americană pare să renască. Iar exemple sunt suficiente. Caterpillar, cel mai mare producător mondial de excavatoare şi buldozere, îşi mută liniile de producţie din străinătate în Texas. La fel producătorul de mobilă Sauder. Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă Accenture, 61% dintre executivii americani spun că iau în calcul posibilitatea de a-şi reloca activităţile de producţie înapoi în America.
Intenţiile sunt motivate nu atât de avantajele oferite de SUA, cât de dificultăţile tot mai mari întâmpinate în străinătate. Astfel, principalul motiv este creşterea costului forţei de muncă în ţările altădată ieftine. Astfel, dacă în 2000 salariu orar în China era de 52 de cenţi, faţă de 16,61 dolari în SUA, în 2015 raportul va fi 4,41 dolari la 26,06 dolari. În continuare în avantajul Chinei, dar totuşi nu atât de mare încât atracţia să fie irezistibilă.
Al doilea motiv este majorarea costului de transport naval. Doar în ultimii patru ani, costurile de shipping au crescut cu 71%, din cauza preţurilor mari la combustibil. În fine, evenimente recente cum ar fi cutremurul din Japonia, au arătat marile slăbiciuni ale lanţului de aprovizionare global, multe companii mari americane rămânând o perioadă fără componentele şi subansamblurile produse î