După ce şi Statele Unite şi-au anunţat, înaintea şedinţei board-ului FMI, susţinerea pentru candidata franceză, numirea acesteia a fost doar o formalitate; în prealabil, China, Brazilia, Rusia şi statele europene îşi anunţaseră preferinţa pentru Lagarde, în detrimentul singurului contracandidat, Agustin Carstens, guvernatorul Băncii Centrale a Mexicului.

Direcţia care va fi adoptată de FMI în urma numirii franţu¬zoaicei în fruntea sa a fost descrisă de Christine Lagarde în declaraţia sa de susţinere a candidaturii, din 23 iunie. Atunci, Lagarde lăuda reformele structurale începute de predecesorul său, Dominique Strauss-Kahn, adăugând totodată că aceste reforme trebuie continuate; în special, „acţiunile de susţinere a economiei globale şi a stabilităţii financiare vor trebui să conţină răspunsuri mai rapide, să fie imparţiale şi balansate".

Conform lui Lagarde, problemele cele mai arzătoare ale FMI sunt regenerarea inegală a economiei mondiale, redeschiderea unor dezechilibruri globale, fluxuri de capital care pot destabiliza economia, creşterea inflaţiei şi a şomajului şi dificultăţile cu care se luptă anumite state.

România nu este o prioritate pentru FMI

Anul trecut, într-un discurs ţinut în Parlamentul României, Dominique Strauss-Kahn, predecesorul lui Christine Lagarde, atrăsese atenţia că împrumuturile acordate de FMI României nu sunt suficiente pentru ieşirea din criză şi că este nevoie de o schimbare de comportament în întregime.

Strauss-Kahn apreciase că „chiar dacă economia îşi revine, cum este situaţia şi în România, veţi avea o creştere a şomajului mai multe luni". Fostul director al FMI subliniase, de asemenea, riscul pe care o economie emergentă şi-l asumă în momentul în care se bazează pe capital străin şi, deşi lăudase deciziile luate de guvernul României în timpul crizei, apreciase de asemenea că „situaţia ar fi putut fi