Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joma România sprijină Federaţia Română de Minifotbal

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 30 iunie 2011 ·

După Cluj în anul 2010, acum Timişoara se pregăteşte pentru un eveniment sportiv deosebit. Un eveniment care concretizează eforturile şi activitatea a peste 25.000 de jucători legitimaţi la mai mult de o mie de echipe din întreaga ţară. Este vorba despre Turneul Final al Campionatul Naţional de Minifotbal– JOMA, competiţie organizată sub egida Federaţiei de Minifotbal din România, şi aflată la a cincea ediţie.

Cine va fi cea mai bună echipă din ţară?

Cele 24 de echipe campioane ale celor 36 de campionate de minifotbal din România se reunesc în acest an la Timişoara pentru a-şi disputa titlul de cea mai bună echipă de minifotbal din ţară. Este un titlu de prestigiu, pentru că echipa naţională de minifotbal a României este una dintre cele mai puternice din Europa, aceasta câştigând de o manieră categorică ultimul turneu european care a avut loc în Slovacia, anul trecut.

Susţinere din partea Joma România

La Sibiu (cu ocazia Turneului final Cupa Romaniei la minifotbal) a fost anunţat şi parteneriatul încheiat pe o perioadă de şase ani între Federaţia de Minifotbal şi binecunoscuta firmă de echipament sportiv spaniolă Joma Sport (în România prin Joma România) care a asigurat premiile pentru toate cele cele patru echipe finaliste, precum şi pentru cel mai bun portar şi cel mai bun jucător. Tot în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă a fost prezentată şi mingea oficială a jocului de minifotbal. În acelaşi timp, Joma este partener al Federaţiei Spaniole de Atletism, dar şi al echipelor de primă divizie din Spania, FC Sevilla, FC Valencia ori FC Getaffe, în timp ce în România CFR 1907 Cluj, FC Gaz Metan Mediaş ori FCM Târgu-Mureş se bucură de acelaşi sprijin al companiei spaniole de echipament şi articole sportive. “Pentru noi reprezintă un semm de încredere parteneriatul cu brandul spaniol Joma şi sperăm că noul partener tehnic al Federaţiei va adu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 42 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 38 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 23 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°