Este Rusia o putere asiatică? Întrebarea s-a pus la o discuţie organizată recent la Cambridge cu Sir Tony Brenton, ambasadorul britanic la Moscova între 2004 şi 2008. Răspunsul diplomatului a pus Rusia în perspectivă istorică, desenând cu îndemânare mişcarea de pendul pe care aceasta a făcut-o între Europa şi Asia.

Potrivit domniei sale, Rusia a cunoscut în istoria modernă două momente de reală atracţie politică şi culturală faţă de Asia: primul începând cu ultima jumătate a secolului al XIX-lea şi prelungindu-se până spre sfârşitul erei sovietice, iar al doilea a fost inaugurat sub era Putin şi continuă încă sub ochii noştri. Fără a intra în detaliile analizei, rămân de reţinut două observaţii importante.

Mai întâi, două din cele trei mari revoluţii ale Rusiei din secolul XX au fost precedate de înfrângeri militare în Asia. Cu alte cuvinte, eşecurile majore ale Rusiei în Asia s-au transpus în cutremure ale arhitecturii de putere de „acasă".

Astfel, catastrofalul război din 1905 împotriva Japoniei a provocat în mod direct marea revoluţie democratică din acelaşi an. Mai departe, hemoragia de trupe şi resurse din timpul conflictului din Afganistan a contribuit masiv la demoralizarea sovieticilor şi la încercările lui Gorbaciov, începând cu 1985, de a reforma comunismul.

A doua observaţie se referă la faptul că deficitul major de balanţă de putere existent în Asia va face ca Rusia să îşi întoarcă din nou atenţia spre Europa şi să adopte cu timpul o identitate politică mai conciliantă faţă de aceasta, una „europeană".

Aşadar, continuarea ascensiunii Chinei ca mare putere economică, politică şi militară va deschide nu doar oportunităţi de colaborare (în special economică) între China şi Rusia, ci, de asemenea, va înteţi competiţia strategică dintre cele două ţări.Industrializarea rapidă a Chinei, zăcămintele imense de resurse naturale din Sib