- Comentariu - nr. 813 / 30 Iunie, 2011 Ciudat! In pofida unui adevar incontestabil, verificabil, ca, de ceva timp incoace, nu s-a mai facut nici macar un metru de autostrada, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care se crede Samantha, da mai-marilor si maimicilor de pe la Compania Nationala de Drumuri, amici, apropiati si pe criterii de partid, salarii de cate o suta, chiar 150 de milioane de lei (vechi). Ca are Romania bani! Romanului ii iese parul prin caciula, pe meleagurile noastre se construieste cel mai scump kilometru de autostrada din Europa, iar banii publici sunt impartiti, cu darnicie portocalie, de mana sparta a ministrului! Pe la noi, fapt dovedit, se construieste doar din creion, costurile cresc de la o zi la alta, in 20102011 avem tronsoane de autostrazi abandonate, contracte importante au fost suspendate, iar doamna Andreea Was, consilierul primului ministru Emil Boc, da dovada de un optimism din caleafara de neponderat. "Realizari marete” se anunta doar prin 2012, an al campaniei electorale si al alegerilor locale si parlamentare! Iar coruptia ramane! O coruptie care nu se inlatura nici prin modificarea Constitutiei, nici prin reorganizarea administrativteritoriala a Romaniei, ci – asa cum spunea Cezar Preda – cu justitia si puscaria! Intr-adevar, ca la noi, la nimenea! LAZAR LADARIU - Comentariu - nr. 813 / 30 Iunie, 2011 Ciudat! In pofida unui adevar incontestabil, verificabil, ca, de ceva timp incoace, nu s-a mai facut nici macar un metru de autostrada, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care se crede Samantha, da mai-marilor si maimicilor de pe la Compania Nationala de Drumuri, amici, apropiati si pe criterii de partid, salarii de cate o suta, chiar 150 de milioane de lei (vechi). Ca are Romania bani! Romanului ii iese parul prin caciula, pe meleagurile noastre se construieste cel mai scump kilometru de autostrada din Europa, iar ba