Spiridon Vangheli, Guguță al copilăriilor noastre
Am fost rugat de către elevii şi colectivul didactic de la Liceul "Ştefan cel Mare" din Mihailovca, raionul Cimişlia, să vin la hramul satului cu Spiridon Vangheli.
În ultimii ani, după zdruncinarea sufletească prin care a trecut, cauzată de moartea lui Radu, cel mai mare scriitor al copiilor nu prea iese din casă.
A fost de acord să mergem împreună, dar la o altă dată.
Şi-atunci satul a amânat hramul, fixându-l pentru ziua când Spiridon Vangheli va putea să vină la Mihailovca.
Era slăbit, când ne-am urcat într-o maşină. Şi, împuternicit, atunci când am revenit.
Acea manifestare de la Mihailovca mi-a amintit de Grigore Vieru, cel din ultimii ani, care a avut întâlniri cu cititorii până în ultima zi din viaţa sa, la care era dus aproape cu brancarda, unde se energiza incredibil, astfel încât la întoarcere lăsa impresia că mai degrabă e gata el să te ducă în spate...
Am asistat la o mare sărbătoare a satului, a şcolii, a copiilor.
Toate florile din localitate au fost adunate pentru ilustrul oaspete: când ne-am întors la Chişinău n-au încăput toate în maşină, aşa că o parte au rămas, în braţele profesorilor, părinţilor, preoţilor.
Spiridon Vangheli ştie să comunice cu cei mici "pre limba" acestora, ştie să-i provoace, ştie să-i facă să-l creadă unul de-al lor.
E un mare prieten al copiilor. Al tuturor copiilor, mari (de peste 80 de ani) şi mici.
El îşi scrie cărţile în aşa fel încât fiecare copil crede că sunt scrise special pentru dânsul, despre dânsul. "Eu sunt Guguţă!", îi scriu bucuroşi copiii.
Aproape în fiecare sat există câte un Guguţă.
Aceştia sunt, de regulă, ştrengarii frumoşi.
– Noi avem un coleg de clasă care s-a suit pe şcoală, mi s-a spus într-un loc.
– Cum îl cheamă?
– Guguţă.
Într-o altă şcoală l-am întrebat pe un copil c
