Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Înalţi la stat, mari la declarat. Aleşii Doljului în Parlamentul României învârt anual sute de mii de lei, deşi au obţinut toată viaţa salarii doar de la stat

Publicat in Adevarul, joi 30 iunie 2011 ·

Doi senatori şi un deputat de Dolj au averi impresionante din care au dat bani cu împrumut, aşa cum rezultă din declaraţiile de avere aferente anului 2010 publicate recent.

Case de vacanţă, apartamente, conturi grase în bănci, ferme cu mii de metri pătraţi de teren agricol sunt doar câteva dintre agoniselile din 2010 ale parlamentarilor doljeni. În cazul unora dintre aceştia, activele dobândite nu se justifică însă prin veniturile anuale declarate, aşa cum este cazul deputatului de Filiaşi Petre Petrescu. Alesul din colegiul cinci are trecute în declaraţia de avere completată recent pentru anul fiscal 2010 patru terenuri agricole în comuna Coţofenii din Dos, ultimul dintre acestea cumpărat în 2010, suprafaţa totală a acestora fiind de 35 de hectare. În aceeaşi comună, deputatul mai deţine şi un luciu de apă şi un teren intravilan de 6,6 hectare, dar şi spaţii comerciale de aproape 9.000 de metri pătraţi.

Fostul consilier judeţean şi-a cumpărat în 2009 un teren extravilan la Dubova, în Mehedinţi. Petrescu şi-a cumpărat anul acesta şi un autoturism Nissan, în leasing, uitând însă să treacă datoria în declaraţia de avere. Neconcordanţele nu se opresc însă aici. Deşi averea recunoscută de Petrescu este una impresionantă, ani la rând deputatul a trecut în declaraţie doar veniturile sale de la Camera Deputaţilor şi 10.000 de lei câştigaţi de soţie, la firma Pet Pers Invest. Potrivit documentului, Petrescu a câştigat în 2010 puţin peste 61.000 de lei. Cu toate acestea, a reuşit să se întreţină şi chiar să mai dea bani cu împrumut.

Potrivit declaraţiei depuse recent, alesul a împrumutat 50.000 de lei propriei firme, administrată de soţie. Întrebat cum se descurcă să facă achiziţie după achiziţie fără niciun ban în conturi, Petrescu a dat din colţ în colţ, încurcându-se în datorii, venituri şi împrumuturi acordate. „Am avut de rambursat un credit, l-am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 20.000 de lire sterline, găsite în bagajul de mână al unui bărbat pe Aeroportul Internaţional Timişoara/ El nu a putut justifica banii

G4Media acum 20 minute
Un bărbat de 33 de ani care a sosit de la Londra pe Aeroportul Internaţional Timişoara avea în bagajul de mână aproximativ 20.000 de lire sterline, bani pe care nu i-a putut justifica. Suma a fost reţinută de Biroul Vamal, transmite News.ro. Urmăreș

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Peste 200 de deținuți au evadat dintr-o închisoare pakistaneză după o serie de cutremure

Mediafax acum 7 minute
Peste 200 de deținuți au evadat dintr-o închisoare din sudul Pakistanului, în noaptea de luni spre marți, după ce li s-a permis să iasă din celule în urma unei serii de cutremure, declară oficialii locali și poliția. Evadarea a început cu puțin înai

Victor Ponta nu exclude întoarcerea în PSD: „Cred că există șanse atunci când PSD înțelege că trebuie să vină cu o echipă nouă de conducere”

Gandul acum o ora
Victor Ponta, fost președinte al PSD, a fost întrebat marți dacă vrea să reintre în partid și dacă sunt șanse pentru ca acest lucru să se concretizeze. Acesta a precizat că, în opinia sa există șanse. „Eu cred că există șanse atunci când PSD înțeleg

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, în zece judeţe

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Potrivi

Superliga: Liviu Ciobotariu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

News.ro acum 27 minute
Antrenorul Liviu Ciobotariu (54 ani) a semnat cu FC Petrolul Ploieşti, un contract valabil pentru următorii doi ani.

Adolescent de 16 ani, găsit SPÂNZURAT într-un parc din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență pe corpul băiatului

Gandul acum 2 ore
Un adolescent de 16 ani a fost găsit, marți dimineață, spânzurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență. Polițiștii constănțeni au fost sesizați, marți dimineață, la ora 6.00, că în Parcul

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 1,8% în luna aprilie

News.ro acum 2 ore
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,8%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „În luna aprilie 2025, preţurile producţiei

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

17°/32°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

15°/29°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

17°/31°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°