Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii județeni ai PDL au votat împotriva referendumului privind desființarea județului

Publicat in Adevarul, joi 30 iunie 2011 ·

Consilierii județeni și-au dat acordul de principiu pentru organizarea unui referendum privind desființarea județului în cadrul ședinței desfășurate azi după amiază, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ. Rezolvarea problemei sediului Bibliotecii Județene a fost amânată.

Proiectul privind consultarea cetăţenilor judeţului Satu Mare, prin referendum, cu privire la propunerea de desfiinţare a unităţii administrativ-teritoriale „judeţul Satu Mare” a trecut, în pofida opoziției consilierilor PDL, singurii care au votat pentru reorganizare. Votul consilierilor reprezintă un NU spus proiectului de reorganizare administrativ-teritorială a României. În cazul în care acesta va fi aprobat, sătmărenii vor fi chemați la referendum.

Situația Bibliotecii județene, în aer

Proiectul de stingere a litigiului cu Federalcoop a fost amânat de consilieri, fapt care aruncă din nou în necunoscut situația Bibliotecii Județene.

Conform proiectului de hotărâre, CJ urma să achite 642.825 de euro, reprezentând contravaloarea chiriei pentru anii 2006 – 2011 către Federalcoop pentru spațiul ocupat de Bioblioteca Județeană, Sala de lectură și birourile de conducere. Consiliul urma să achite 342.825 de euro până în data de 30 noiembrie 2011 și alți 300.000 euro până în luna mai a anului viitor către Federalcoop, alături de 30.000 de lei cheltuieli de judecată. Celelalte proiecte aflate pe ordinea de zi au fost votate în linie de consilieri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, cu o voce puternică în lume

HotNews acum 11 minute
Candidatul PSD la preşedinţie, premierul Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii s

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 34 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 38 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°