Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde se vor extinde retailerii în 2012? Lista de malluri noi, la jumătate faţă de anul acesta

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 iunie 2011 ·

Piaţa centrelor comerciale se apropie de saturaţie în majoritatea oraşelor din România, astfel că pentru anul viitor numărul proiectelor care ar putea fi deschise este la jumătate faţă de anul acesta.

Ritmul de extindere al retailerilor internaţionali pe piaţa locală ar putea încetini anul viitor, în condiţiile în care principalul "canal de expansiune" folosit în ultimii cinci-şase ani, respectiv mallurile şi parcurile comerciale, va genera tot mai puţine proiecte în următorii ani.

Dacă toamna acestui an se anunţă a fi una aglomerată, cu deschideri la fiecare două săptămâni, pentru 2012 deocamdată doar trei centre comerciale se anunţă a fi în grafic pentru deschidere: Corall Constanţa, Prima Shopping Center Oradea şi Uvertura Botoşani.

În stadii premergătoare con­s­truc­ţiei mai sunt câteva zeci de malluri şi parcuri comerciale în Ro­mânia, dar doar o mică parte dintre acestea au şanse să fie deschise pe par­cursul anului viitor. Printre acestea se numără mallul Adora din Craiova, la care portughezii de la Sonae Sierra au anunţat recent că vor începe lucrările, în timp ce sud-africanii de la NEPI au anunţat de asemenea că vor începe anul acesta lucrările la un centru comercial în Ploieşti, care ar putea fi deschis până la sfârşitul anului viitor.

O condiţie "eliminatorie" pen­tru deschiderea unui centru co­mer­cial de mari dimensiuni în ultimii ani a fost găsirea unei "ancore de food", respectiv un supermarket sau hipermarket. Dintre proiectele anunţate pentru anul viitor doar cel din Botoşani nu a anunţat semnarea unui parteneriat cu un astfel de chiriaş; la Prima Shopping va fi Kaufland şi Lidl, Corall Constanţa este un proiect dezvoltat de Cora, companie care va opera şi un hipermarket în mall, dar şi în Adora Craiova, în timp ce proiectul NEPI din Ploieşti va fi realizat în imediata vecinătate a hipermarketului Carrefour. @N

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°