- Editorial - nr. 814 / 1 Iulie, 2011 Desi de atunci au trecut aproape 15 ani, imi aduc bine aminte de acea intalnire cu domnul Ion Iliescu, presedintele de pe atunci al Romaniei, dupa unii – in primul, dupa altii – in al doilea mandat. Delegatia PUNR, al treilea partid intrat in Parlament, dupa alegerile din anul 1992, dupa numarul deputatilor (30) si al senatorilor (15), condusa de presedintele Valeriu Tabara, inca nemolipsit de oportunismul politic, de febra alpinismului, a traseismului profitabil si de placerea lacoma de a sari in alte barci politice care ofera un mai mare os de ros, ceruse o intalnire cu domnul Iliescu. Am fost chemati intr-o zi de august 1996, zi marcata in calendarul ortodox prin "Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul”. Din pacate, inca de la inceput, intalnirea delegatiei PUNR (Partidul Unitatii Nationale Romane) cu domnul Iliescu a fost dominata de impresia clara ca noi am fost chemati la palatul din Dealul Cotrocenilor – dupa o exprimare inspirata a unui confrate deputat – doar pentru o simpla… "impresie artistica”. Relatam, pe timpul acela, intalnirea aceea intr-un editorial din "Cuvantul liber”: "Totul trada o neliniste abil mascata si reprimata a presedintelui, care a facut pasul indarat, la nici trei saptamani dupa ce dadea asigurari ferme natiunii romane ca, sub niciun motiv, Recomandarea 1201 nu va face parte din corpul Tratatului de baza romano-ungar!”. Erau anumite banuieli ca exista presiuni externe si interne (acestea din partea UDMR), pentru acceptarea unei variante a Tratatului in detrimentul partii romane. Or, se stie, tot ce se intreprinde si este acceptat sub presiune nu se mai numeste tratat, ci dictat! Era, apoi, in circulatie si o anume speculatie, cu ale ei ciudate interpretari, cum ca, pentru partea ungara, Tratatul urma sa fie semnat de premierul Gyula Horn, asa ca, prin acceptarea similitudinii functiilor, din p