Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incertitudine la Dinamo, Ciobotariu se aşteaptă la orice: "Stau cu valiza la uşă"

Publicat in Pro Sport, vineri 1 iulie 2011 ·

Ciobotariu îşi vede de treabă în Austria, deşi în ţară sevorbeşte încontinuu despre înlocuirea lui. E o situaţie bizară,susţine el. Aşa cum ProSport a anunţat acum câteva zile, Ciobi aretotuşi coloană vertebrală şi e decis să plece în cazul în careşefii pun pe altcineva peste el. O recunoaşte direct, la fel cumfăcea tacklingurile altădată.

Liviu, cât de mult te deranjează eşecul cu Ingolstadt(0-1), totuşi o echipă de liga a doua din Germania?

Mă enervează că nu reuşim să fim atenţi la fazele fixe. Este clarcă aici mai avem mult de lucru. În plus, trebuie să mai lucrăm dinpunct de vedere tactic. Dar să ştiţi că la organizare am stat bine,am avut posesie mai bună.

Îţi pare rău că Bărboianu şi Găman auplecat?

Da, dar eu sper să revină tot aici la Dinamo. Depinde de conducereaclubului. Eu îi aştept, pentru că sunt fotbalişti pe care ne putembaza.

Cereîntăriri pe două posturi

Lotul cum ţi se pare?

E bun şi se poate face performanţă cu ce avem. Dar ar mai trebuidoi jucători noi pe două posturi. Nu vreau să spun ce jucători şinici să dezvălui unde ar trebui să ne întărim pentru că nu ar fifairplay faţă de cei pe care îi avem acum în lot.

Apropo de performanţă, crezi că se mai poate realiza marelucru după atâtea scandaluri şi probleme financiare?

Dacă echipa va fi lăsată în pace să se pregătească, atunci vom aveaşanse să realizăm ceva în acest sezon. Altfel, totul se va resimţişi la nivelul lotului şi nu se va realiza nimic.

Te deranjează că mereu se vorbeşte de un alt nume carete-ar putea înlocui?

Eu ce să zic?! Eu sunt aici, eu fac pregătirea cu echipa. În modnormal nu am ce să fac dacă va fi numit un alt antrenor. Fărăsupărare, îmi iau valiza şi plec. O am pregătită. Dar e o situaţiebizară în care mă aflu. Aş vrea să fiu lăsat să lucrez. Sunt multelucruri de spus, dar în fine... nu are ros

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°