Continuăm periculoasa imersiune în adîncurile tulburi ale antologiei Balaurul și miorița, realizată de Mihail Grămescu pentru Eagle Publishing House în primăvara acestui an.

La jumătatea ei ziceam: Selecția de doi lei, redactarea/corectura inexistentă... Se pare că nici antologatorul n-a citit textele, că, altfel, ar fi pus și el mîna pe un pix, ar mai fi făcut oarece corecturi...

Așa o fi și în partea a doua? Să vedem.

Laura Răceanu, cea mai tînără autoare din carte, 17 ani. O poveste despre un dublu-gropar, adică unul care îngroapă morții și apoi îi dezgroapă, redîndu-le libertatea. Nu mult mai bine ca în restul antologiei, dar mai bine. Într-o antologie normală ar fi un text oarecare. Aici însă iese puțin în evidență.

Marilena Adam. „Ce mai, îngîndurez privindu-l“ (e vorba despre un cal, p.138) și „cu ochii sași de încordare“. Sași, nu șvabi. Lipsește un i (la aceeași pagină 138), n-ar trebui făcut mare caz, dar cînd a mai venit vorba și de picăturile chinezești mici și dese... m-a pierdut definitiv. N-am apucat să aflu dacă personajul-narator e cal sau copil. Că vorbea de margarete pe care le rumega, dar și de copilărie cu genunchi juliți... Cam amestecate amintiri.

În sfîrșit leul, Mihail Grămescu. Și partea lui din antologie, adică trei texte.

„Curtenii“. O poveste expediată, ca niște note din care, cîndva, se va naște un roman. Sau măcar o nuvelă. Greu de vorbit despre un aproape-sinopsis (cu ceva dialog, e drept).

„Șoricica“. N-am prea înțeles ce vrea de la noi povestea, avem un basm (iaca un text la temă!), interesant, nu zic, dar care se termină într-o proză realistă, cu un final chiar reușit, numai că cele două părți îmi par prea rupte una de alta.

„Specificul național“. N-are nici o legătură cu proza fantastică, decît dacă considerăm fantastice afirmații ca „Țărănia e rustică (ruseas