Oare de câte ori nu se transformă o sesiune de mers la cumpărături într-un adevărat chin atunci când orice haină ai proba arăţi de parcă a picat şifonierul pe tine? Problema este că de cele mai multe ori ajungem să probăm hainele pe care ne-am dori să le purtăm, nu pe acelea care chiar ni s-ar potrivi. Prin urmare, atunci când intrăm într-un magazin trebuie să ne gândim la ce piese vestimentare ne-ar flata anumite părţi ale corpului şi ne vor ascunde altele de care nu suntem aşa de încântate.
Atunci când avem ceea ce se numeşte siluetă în formă de măr, adică ne mândrim cu gambe subţiri şi glezne de gazelă, ba chiar şi cu braţe destul de arătoase, dar în rest, pe piept, zona abdominală şi pe posterior se depun kilogramele în veselie, ar trebui să punem accentul pe picioare, respectiv braţe. O rochie care se strânge imediat sub bust şi pică apoi lejer, puţin depărtată de linia corpului, până la genunchi, ar trebui să te avantajeze. La fel şi în cazul fustelor, lungimea nu trebuie să depăşească genunchiul. Evită să îmbraci jachete sau sacouri care au buzunare supradimensionate, pentru că o să arăţi şi mai mare. Cele simple, croite pe corp, cu cusături „curate” şi fără accesorii sunt cele mai indicate. Pantalonii mulaţi nu sunt făcuţi pentru persoanele cu siluetă în formă de măr. Pantalonii largi, care pornesc drept imediat de sub talie, sunt alegerea corectă, la fel şi cei evazaţi.
Bluzele, tricourile trebuie să delimiteze zona imediat sub bust, pentru că aceea este cea mai subţire parte a trunchiului, apoi să se lărgească puţin în zona abdomenului. Bluzele sau cămăşile petrecute vă vor veni foarte bine, la fel şi cele care vă lasă gâtul şi decolteul la vedere. Pantofii, sandalele cu platformă vă vor pune în valoare silueta şi gleznele fine. În cazul rochiilor elegante, de seară, optaţi pentru cele în stil empire, care pornesc mai largi sau drepte