Aici vor fi disponibile, din toamnă, 75 de locuri pentru copii de la 0 la 3 ani
Primăria Braşov a lansat licitaţia pentru lucrările de reabilitare a clădirii de pe str. Prahova nr. 26 în care a funcţionat în perioada 1970 – 2010 o creşă. Acel imobil îşi va păstra destinaţia, dar va fi modernizat cu fonduri europene. Clădirea are trei niveluri (subsol, parter şi etaj), o suprafaţă construită de 1.335 mp şi se află în proprietatea municipalităţii. Anul trecut imobilul a fost eliberat din cauză că a ajuns într-o stare avansată de deteriorare, cele mai afectate fiind tavanul, finisajele şi tâmplăria.
Reabilitarea clădirii se va face în cadrul proiectului „Echilibru - o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională”, în care Municipiul Braşov este partenerul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Aici va fi creat un centru de excelenţă în îngrijirea copiilor, astfel încât tinerele mame să aibă posibilitatea de a-şi continua activitatea profesională. Proiectul include, pe de o parte, reabilitarea clădirii creşei în care vor putea fi aduşi 75 de copii, iar pe de altă parte aici vor fi organizate cursuri de formare pentru persoane care lucrează sau vor lucra în creşele din municipiu şi cursuri de bone.
„Licitaţia a fost publicată deja pe SEAP. Noi estimăm ca în maximum patru luni să fie terminate lucrările de amenajare. Durata totală a proiectului, şi aici includem şi cursurile de calificare, este de doi ani”, ne-a declarat Cecilia Doiciu (foto), directorul Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente din cadrul Primăriei Braşov. Valoarea estimată a lucrărilor este de 777.198 lei. La această sumă de adaugă peste 800.000 de lei pentru partea de formare profesională. Firmele care vor să realizeze această lucrare pot depune ofertele până la data de 11 iulie.
Proiectul este finanţat prin Planul Operaţional Sectoria