Cum spuneam în numărul trecut al ZD, François Weyergans s-a lăsat aşteptat un sfert de ceas la festivitatea de intronizare în Academie. Neluând în seamă absenţa sărbătoritului, nici sensurile sfertului academic, Erik Orsenna şi-a început imperturbabil discursul de întâmpinare la ora fixată (15,00).

"Iată-vă. Iată-vă în sfârşit! Ales pe 26 martie 2009, aţi fost primit astăzi, după 27 de luni. V-am aşteptat îndelung. Totuşi, felul în care v-aţi regizat campania, cu surle şi tobe, părea să vestească via dumneavoastră nerăbdare de a veni alături de noi. Au început să curgă pretextele. Fie alegerea croitorului, care vă chinuia prea mult. Fie perioada anului, de temut pentru persoanele alergice. Fie proasta poziţionare a astrelor. Dar, mai presus de orice, a fost vorba despre redactarea discursului dvs, care vă cufunda în anxietate…"

François Weyergans s-a lăsat toată viaţa aşteptat. Primul roman, "Salomé", l-a scris la 19 ani şi l-a publicat de-abia după alţi 25. A anunţat apariţia romanului "Trois jours chez ma mère" (Premiul Goncourt 2005) cu şapte ani înainte să-l publice şi cam cu cu tot atâţia înainte să-l scrie (cartea a fost redactată, se pare, cu câteva luni înainte de apariţie). S-ar zice că suferea, flaubertian, de angoasa stilului, dar, de fapt, omul se chinuia nu să rescrie, să reconstruiască, să finiseze, ci să se apuce de scris. Micuţul Godot şi-a extins, treptat, haloul de etern aşteptat şi în afara scrisului.

Asta pentru că vrea să sâcâie şi să atragă atenţia celor care chiar înseamnă ceva pentru el. Cu noi, ceilalţi, omul ştie să fie plin de civilitate. L-am cunoscut în 2006, la Bucureşti, unde venise să-şi lanseze cartea proaspăt tradusă ("Trei zile cu mama", editura Polirom) şi am petrecut o seară de vis în compania lui, a lui Bogdan Alexandru Stănescu (coordonatorul Bibliotecii Polirom), a soţiei lui, Oana Boca şi a traducăto