Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vă place Litoralul românesc? Hotelierii se plâng: „Suntem copleşiţi de controale!”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 iulie 2011 ·

S-a deschis Comandamentul Litoral 2011, un birou special creat de către Protecţia Consumatorului. Asociaţia patronală de pe malul mării susţine că ministerul îi controlează la sânge. „Clientul, dacă nu-i place, nu mai vine la anul”, spun hotelierii. Sursa: EVZ

Comandamentul Litoral 2011, coordonat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), s-a deschis ieri la Constanța, în prezența președintelui ANPC, a prefectului de Constanța și a agenților economici, hotelieri și administratori de terase și restaurante.

Comandamentul Litoral 2011 va funcționa în Mamaia, Costinești și Neptun, locații unde turiștii pot suna pentru sesizări, la telefonul consumatorului 0800.080.999. Comisarul șef al Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Dionisie Culețu, le-a pus în vedere că ”în 2010 au fost înregistrate peste 220 de reclamații din partea turistilor nemulțumiți de condițiile de cazare, masă și agrement, cum ar fi: mobilier vechi, igienă precară în camere, lipsa apei calde, mic dejun nediversificat, plaje murdare, toalete nigienizate.

Comisarul șef a fost însă contrazis de hotelieri. Președintele Asociației Patronale Mamamia, Nicolae Bucovală, le-a atras atenția reprezentanților ANPC că agenții economici de pe litoral au fost copleșiți de controale din partea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu. ”Mă așteptam ca măcar acum, în 2011, să observați că atât în zona hotelieră cât și în cea de servicii se înregistrează îmbunătățiri substanțiale”, s-a adresat el reprezentanților ANPC.

Pe de altă parte, Dumitru Lascu, patronul unui complex hotelier din Năvodari, întors în țară după ce a stat în America 20 de ani, a declarat pentru EVZ că ”acțiunile de control în timpul sezonului estival nu sunt neapărat necesare. Controlorul suprem este turistul și, dacă el nu este mulțumit, la anul nu va mai ven

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 45 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 11 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 3 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°