Desemnat cel mai tehnic jucător al anului 1994 , tânărul descoperă acum noi talente care uimesc prin îndemânare şi perseverenţă.
În perioada 2003-2007, Bălan a fost antrenor al echipelor de baseball juniori II şi III ale României, după ce mai mulţi ani el însuşi a jucat în teren. „Am început ca junior la Clubul Sportiv Şcolar Călăraşi, iar după ani de muncă, am ajuns să fiu antrenor. Este o mare bucurie că pot să-i pot vedea crescând şi făcând performanţă“, spune Bălan. Antrenorul se mândreşte cu succesele elevilor săi. În anul 2003 a obţinut locul II cu juniorii II la campionatul naţional de baseball. Tot atunci s-au calificat, cu echipa naţională a României, trei sportivi călărăşeni la turneul internaţional de la Nettuno-Italia. Anul următor a obţinut acelaşi locul II, iar şase dintre tinerii pe care îi antrenează au fost selecţionaţi în echipele naţionale de baseball ale României.
15 ani de antrenorat
„De la în an la altul am reuşit să ne îmbunătăţim stilul de joc, lucru care s-a reflectat în rezultatele obţinute. Meritele sunt ale tinerilor care au înţeles că doar prin seriozitate şi multă muncă poţi ajunge sus“, a spus Bălan. În anul 2005, 14 tineri din Călăraşi au fost cooptaţi în echipele de baseball şi au participat la turneul internaţional de la Parma-Italia. În anul 2009, Ion Bălan a fost antrenorul principal al echipei de baseball juniori II a României, reuşind să câştige locul II la campionatul european. Locul I l-a câştigat cuj uniorii I în cadrul turneului internaţional de baseball desfăşurat la Călăraşi. Bălan are la activ, alături de elevii săi, câteva sute de titluri, medalii şi diplome, toate câştigate în cei 15 ani de antrenorat.
Antrenează şi copii de grădiniţă
Zilnic, Ion Bălan antrenează şi 80 de copii. Aceştia sunt împărţiţi în trei grupe: juniori I, II şi III. „Fiecare zi este o nouă provocare. Îmi place să ji