Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestul solitar

Publicat in Viata Medicala, vineri 1 iulie 2011 ·

Normalităţii psihice i se poate da o sumedenie de definiţii, dar una dintre ele este adecvarea la realitate, aceasta fiind o convingere ce se formează din primele zile ale existenţei, când copilul dobândeşte experienţa a ceea ce este posibil să facă şi ceea ce este probabil să se întâmple. Aceste două calităţi fundamentale ale realităţii, posibilitatea unui act şi probabilitatea unei întâmplări formează conţinutul principiului realităţii – măsura în care Eul poate asigura conştientizarea pulsiunilor instinctuale. (...)

Normalităţii psihice i se poate da o sumedenie de definiţii, dar una dintre ele este adecvarea la realitate, aceasta fiind o convingere ce se formează din primele zile ale existenţei, când copilul dobândeşte experienţa a ceea ce este posibil să facă şi ceea ce este probabil să se întâmple. Aceste două calităţi fundamentale ale realităţii, posibilitatea unui act şi probabilitatea unei întâmplări formează conţinutul principiului realităţii – măsura în care Eul poate asigura conştientizarea pulsiunilor instinctuale. Psihiatria totalitară a susţinut că protestatarii au fost internaţi în spitalele psihiatrice pentru că nu aveau simţul realităţii, adică se opuneau „realităţii“ ideale (sistemului comunist), nu-şi dădeau seama de imposibilitatea de a i se opune unei atât de bine organizate „realităţi“ sociale şi de improbabilitatea unui succes în ceea ce s-ar întreprinde împotriva lui. Numai că se mistifica noţiunea de realitate, regimul politic comunist fiind o enormă sistematizare utopică a existenţei. Realitatea se afla în afara sistemului, utopia în interiorul său, delirul – peste tot, pentru că se refuza acceptarea eşecului practic, pe care testarea realităţii o impunea. Deci alienaţii erau cei ce refuzau să „vadă“, nu cei ce „vedeau“ şi „spuneau“. De asemenea, doar cei ce protestau deţineau consecvenţa între realitate (convingerea

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 8 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 6 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 7 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°