Istericale confuze şi agitaţie caragialescă la Bac - Ministerul Educaţiei şi Cercetării a ţinut să ne precizeze printr-o poziţie oficială: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" nu e piesă de teatru! O chestiune internă de barem devine temă de dezbatere naţională. E dramatic şi, totuşi, în acelaşi timp, nu e dramatic! Apar, inevitabil, lamentările lacrimogene multicolore: „Vina porneşte, desigur, de la autorii subiectelor, dar până unde merge? Până la inspectorii de specialitate? Până la şeful guvernului? Până la Dicţionarul Explicativ al Limbii Române?... Oare doar numitul Camil Petrescu ar trebui sancţionat prin evacuare temporară din istoria literaturii sau şi complicii acestuia, colegii de programă şcolară Ion Luca Caragiale şi Marin Sorescu?". Şi totuşi, care ar fi, în fapt, cheia onestă în care pot fi interpretate întâmplările?

S-a ajuns accidental, cred, într-unul dintre momentele de colaps ale acestui exerciţiu naţional-colectiv de furt al căciulii care se numeşte „Bacalaureat", în punctul în care se pare că nici supraveghetorii amabili, nici fiţuicile ascunse prin ciorapi ori prin chiloţi nu mai garantează rezolvarea satisfăcătoare a subiectelor. Lecturarea atentă a cerinţelor detaliate ale punctului al treilea de la proba scrisă la limba şi literatura română ar fi oferit numeroase motive de răzgândire pentru candidaţii care au ales să caracterizeze personajul Ştefan Gheorghidiu. Şi totuşi, unii - fie excesiv dependenţi de comentariile-şablon învăţate mecanic sau copiate din culegeri cu caracter de sursă unică de procurare a informaţiei, fie influenţaţi de curentele spontane de opinie vânturate iresponsabil prin sălile de examen - au mers până la capăt în opţiunea lor eronată.

Acest episod, împreună cu celelalte lucruri legate de Bacalaureat pe care preferăm să ne facem că nu le cunoaştem, ridică un motiv serios de reflecţie: