Transformările prin care au trecut culturile literare est-europene au fost descrise alternativ ca o formă de „eliberare” politică („decolonizare” în cazul Ţărilor Baltice), „emancipare” culturală şi redescoperire/ recuperare a tradiţ iilor naţionale.

În acelaşi timp, literaturile esteuropene şi-au redescoperit legăturile şi relevanţa pentru circuitele europene şi globale.

Anumite trăsături ale culturilor literare de după 1989 au fost anticipate în opera unor scriitori experimentali şi opozanţi din deceniile şapte şi opt. Aceşti scriitori au facilitat apariţia unor stiluri literare alternative, de la poezia insurgentă care a interogat nu doar clişeele societăţii totalitare, dar şi aparenta normalizare de după 1989 (Ewa Lipska, Jana Bodnárová, Milán Buzássy, Michal Habaj, Endre Kukorelly, Mircea Dinescu, Ruxandra Cesereanu, Bisera Alikadić, Ani Ilkov, Kiril Merdzhanski, Georgi Gospodinov, Plamen Doinov) la proza ironică care a deconstruit marile naraţiuni ale epocii comuniste şi perioadei de tranziţie (Bohumil Hrabal, Vládimir Paral, Jáchym Topol, Peter Pišťanek, Ján Litvák, Peter Esterházy, Imre Kertész, Lajos Grendel, Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Ádám Bodor, Saulius Tomas Kondrotas, Alek Popov, Ismail Kadare), şi la literatura feminină inovatoare preocupată de găsirea unor modalităţi alternative de reprezentare a experienţelor comuniste şi postcomuniste (Andra Nieburga, Gabriela Adameşteanu, Dubravka Ugrešić, Jana Juráňová, Miglena Nikolchina, Emilia Dvoryanova, etc.). Ultimele două decenii au repus în circulaţie şi formele literaturii populare şi de consum (atît occidentale cît şi esteuropene) neglijate sau cenzurate sub comunism. Aceste schimbări semnificative au avut loc adesea în culturi care încă mai resimt absenţa unei sfere publice funcţionale şi a unei societăţi civile.

Ca o consecinţă a acestor schimbări, scena literară esteuropean