O serie de cântăreţi români au reuşit să îi uimească pe iubitorii muzicii clasice prin prestaţiile lor pe scena „Scalei" din Milano. Memoriile controversatului Iosif Constantin Drăgan, care sunt importante pentru că sunt relatările unui martor ocular, aduc în prim-plan numeroase aspecte captivante despre românii ce îşi căutau consacrarea peste hotare, în cazul de faţă, în Italia, unde „Scala" din Milano era, pentru cântăreţii din toată lumea, un centru de atracţie irezistibil.

Astfel, chiar în timpul războiului, aici a cântat, cu succes, soprana Maria Cebotari (Ciubotariu) care, iniţial, a debutat cu brio în Germania. Apoi, Viorica Ursulescu, venită la „Scala" tot după un succes deplin obţinut în Germania. Iar prin 1950, basul Emil Marinescu, de la Opera din Bucureşti, a cântat de asemenea la Milano.

El era considerat un „vârf" al genului, după cum se exprima presa muzicală italiană, ceea ce l-a determinat pe Arturo Toscanini să-l invite şi să cânte la deschiderea Operei din Milano, în 1947. Emil Marinescu a făcut şi de data aceasta o impresie deosebită asupra melomanilor.

Apoi, a mai cântat aici şi solistul Petrică Munteanu, care a avut şi onoarea să fie invitat şi să dea un concert în faţa Papei, într-un cadru solemn, la Vatican. În acest caz, subliniază autorul memoriilor, Petrică Munteanu a fost stimulat de Sergiu Celibidache, muzician de faimă mondială, care l-a sfătuit să studieze şi compoziţia, dar şi dirijoratul, astfel că, în urma acestor îndemnuri, Petrică Munteanu a obţinut şi titlul de concert-maestru, ceea ce îi permitea să dirijeze unele concerte.

O dramă reală

Şi tot la „Scala" din Milano s-a petrecut drama tenorului Tomel Spătaru de la Opera Română din Cluj, considerat printre cei mai buni tenori din ţară, atestat apoi şi la Viena, şi la „San Carlo" din Neapole, precum şi la Teatro Realle della Opera din Roma. La Milano,