Sberbank va decide în urmatoarele două sau trei săptămâni daca va prelua divizia est europeana a Volksbank, aceasta fiind prima mutare importante a bancii rusesti inafara spatiului fostei Uniuni Sovietice. Directorul executiv al Sberbank, German Gref a acordat un interviu postului de televiziune RT in care a precizat ca negocierile sunt în curs de desfăşurare, dar „ rezultatul nu poate fi inca prognozat. Gref a adăugat că banca este interesata de achizitionarea de active în Polonia şi Turcia. "Obiectivul strategic" al Sberbank este acela de a concura cu banci de talia Raiffeisen Bank şi UniCredit.
Executivul Sberbank a mai spus in interviu ca extinderea în Europa de Est ar putea fi intarziata si ca previziunile anterioare legate de profiturile pestimate ar putea sa nu fie atinse. "Probabil că după 2014 - 2015 vom fi capabili să aplicam mai activ strategia noastră, prioritatea noastră fiind acum piaţa internă si clienţii noştri de pe piaţa internă", a spus el.
Volksbank este activă în 10 ţări est-europene, divizia din Romania fiind cea mai mare din regiune. Pierderile din 2010 au tras in jos afacerile grupului bancar, reprezentantii Sberbank declarand anterior ca nu sunt interesati sa cumpere VB Romania.
Volksbank a scos la vanzare o parte din reteaua din Europa de Est pentru a face rost de banii necesari rambursarii miliardului de euro primit de la Stat in 2009 si pentru a-si reduce activele riscante. Volksbank detine 51 la suta din VB International (unde sunt arondate unitatile scoase la vanzare), restul. Actiunilor fiind in proprietatea bancii germane DZ Bank şi ale francezilor de la BPCE fiecare propria 24,5 la sută. Joi, fostul director general al Volksbank, Robert Mädl (72 de ani) a decedat, el fiind bolnav de mai multa vreme. Sberbank va decide în urmatoarele două sau trei săptămâni daca va prelua divizia est europeana a Volksbank,