PNL şi PSD ar putea avea candidaţi diferiţi la alegerile pentru primarii de anul viitor în şapte-opt comune vrâncene, a declarat preşedintele PNLVrancea, deputatul Nini Săpunaru, citat de Agerpres, potrivit HotNews.ro.
Săpunaru a explicat într-o conferinţă de presă că scopul protocoalelor USL este "de a netezi asperităţile dintre liderii locali". PSD şi PNL trebuie să stabiliească până în toamnă candidaţi eligibili la alegerile din 2012.
"Vor fi comune unde vor fi candidaţi separaţi. Mai mult ca sigur. Este foarte greu să se înţeleagă mai ales dacă au fost contracandidaţi în turul al doilea. Probabil că sunt şapte-opt comune unde nu se înţeleg", a explicat preşedintele PNL Vrancea.
F.A.