În 1804 apare prima locomotivă cu abur. După 52 de ani, în fişierele din Biblioteca Academiei, într-una dintre cutiile de pantofi, găsesc un neologism feroviar pe faţada unui local al vremii: „Pe lista străinilor găzduiţi la Ts. figurează ca hanuri şi hoteluri în (cartierul – n.n.) Fabric următoarele: «La tren», «La păunul de aur», «La lumea nouă», «La ţapul de aur»; «La casinoul mic» – În Tmsw.Hg.1856;266“ ( fişa 3727).
Trenul electric din Podgoria Aradului, construit la Budapesta în 1901, a fost o mare realizare tehnică, dar înainte de a fi aşa ceva, a schimbat viaţa satelor şi comunelor din Podgorie: de la noua Gară electrică din Arad la piaţa de la Pâncota, adăugaţi construcţia a ceea ce s-ar putea numi nodul de cale ferată de la Ghioroc. De acolo apuca spre Radna, Arad şi Pâncota trenul care va fi mai apoi denumit de podgoreni Motoru’ – expresie care ascundea în ea o anume şăgălnicie şi un soi de solidaritate care se va manifesta prin trecerea anilor şi prin apropierea de moartea Motorului care se va întîmpla la nici un an de la revoluţia din 1989, în momentul în care autorităţile i-au suspendat cursele deoarece nu mai erau în stare să-l întreţină.
La începuturile Motorului, podgorenii nu au fost deloc încîntaţi de ceea ce autorităţile de la Arad şi Budapesta au hotărît, respectiv investiţia, cum spunem noi astăzi, prin care să tragă printre casele oamenilor o cale ferată îngustă vegheată de stîlpi din beton prevăzuţi cu gheare care susţineau suspendate două fire de curent de înaltă tensiune, una suprapusă celeilalte. Terasamentul fusese construit printre prunii din faţa caselor. Motoru’ şi vagoanele treceau la nici cîţiva metri de băncile pe care stăteau oamenii la uliţă duminicile şi în sărbătorile de peste an. Adăugaţi că fiecare casă avea vacile şi caprele proprii, apoi caii şi căruţe cu care lucrau viile din Pod
