Atâtea reacţii a stârnit "Cartea Alcool" (Editura Charmides) a lui Ion Mureşan, încât ar fi fost păcat să mă bag şi eu în ciorbă, în loc să savurez spectacolul. Şi, în general, nici nu-mi face plăcere să scriu despre cărţile pe care se aruncă buluc toţi criticii. E ca şi cum aş purta haine la modă, ceea ce nu-mi stă în fire. Arhicunoscut-admiratul "Muri" este însă un om atât de viu şi natural, încât nu mă pot abţine. Deşi mai că aş scrie despre autor, mai degrabă decât despre carte: ah! ce lansări politizate am trăit împreună, ce comentarii la dansul de salsa înşurubat la 2 metri de noi am construit...

Mult-aşteptatul volum are ceva de baladă rock. Sentimental, melancolic, sugestiv şi ironic. Adică tandru, inteligent şi cu mănuşi. Scriere simplă, fără fasoane stilistice. Comparaţiile şi metaforele sunt rare, dar, ce-i drept, frumoase: săracii alcoolici se sprijină de ziduri şi "uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere/scrise de un şcolar stângaci" (Poemul alcoolicilor).

Aproape că suntem în Parisul decadent al secolului 19. Aproape zic, pentru că sarcasmul şi spleenul sunt înlocuite de buf, ridicol, absurd: "In faţa cârciumii,/rezemate în cârji,/două femei bătrâne discută în şoaptă,/conspirativ,/despre Marele Plan al lui Dumnezeu" (A venit toamna). În buna tradiţie a poeziei de boemă şi mahala, derizoriul este în relaţie nemaipomenită cu eternitatea. Derizoriul metafizic musteşte în versuri. Tot volumul este astfel un fel de commedia dell' arte în care rolurile sunt interpretate de un fel de nebuni întru Dumnezeu ce-şi ascund sfinţenia după obscenităţi şi come alcoolice. Chiar dacă evită figurile de stil, poetul întoarce rimele cu lopata, conştient de farmecul lor. Ion Mureşan vrea să fie un poet cantabil, un şarmant blestemat: "Tu, ce iubit-ai mandravela/ce-avea-n dotări soldatul rus,/dădeai acum la manivela/vremilor ce-au apus" (Poem ocazional). @