CAMARILA – Salon de coafură prezidenţială scoate încă o dată la rampă stilistul principal al companiei: maistoraşul căruia tranziţia românească îi datorează şamponul pentru chelia doctrinară cu cărare pe ambele părţi. Pe dreapta, când opoziţia este de stânga. Pe stânga, când opoziţia este de dreapta. Cel mai recent turneu transatlantic al omului înarmat cu perii, periuţe, pudriere, brici, foarfece şi piatră acră – în caz de sângerări superficiale – a debutat, în urmă cu câteva săptămâni, la Londra. A fost servit şi apoi lăudat cu osârdie un ceai de fructe de pădure.

Clientul a făcut frumos, după care, ajuns acasă, a făcut ce ştie el mai bine: a făcut urât.

E limpede pentru tot omul, în afara haimanalelor din camarila prezidenţială, că lui Traian Băsescu nu-i priește să i se bage sub nas discursuri cu spiritul şi litera cărora nu are nici în clin, nici în mânecă. Atunci când le acceptă, à contre-coeur, din motive de ”strategie naţională”, îşi revine în fire cu o furie de nestăpânit. Aşa că, după gargara indigestă cu potpourri de Oakeshott, Gellner, Ghiţă Ionescu şi Hayek, preşedintele s-a dus la un şpriţ autohton cu un om pe care îl înţelege, cu care se înţelege şi faţă de care nu are nici un secret, cum nici acesta nu are vreun secret faţă de preşedinte: Ion Cristoiu.

Dacă şpriţul n-ar fi fost în direct, tot ce i-a mărturisit preşedintele despre rege lui Ion Cristoiu ar fi rămas între cei doi convivi, așa cum au rămas multe între de Gaulle şi Malraux (iau un exemplu, aşa, la întâmplare, de dragul “stilisticii”), dar cum chiolhanul doctrinar a fost Live, ”prostimea” a început să-şi dea cu părerea. Chiar şi cei care-l preţuiesc pe rege exact cât şi cum o face Traian Băsescu (exemplul de-acum clasicizat fiind Ion Iliescu & Camarades) s-au grăbit să sară la carotida preşedintelui. Numai că au dat acolo peste blindajul asigurat de camarila prezidenţ