Într-un interviu apărut cu cîtva timp în urma Jurnalului de Chişinău, am fost întrebat, printre altele, cum îmi explic succesul enorm de care are parte poezia lui Grigore Vieru în vremurile de azi? Accentul, după cum observaţi, pică asupra sintagmei „vremurile de azi”.

E vorba aproape de un paradox, într-adevăr, cum poate avea succes poezia în vremurile atît de agitate pe care ne-a fost dat să le trăim? Pentru mulţi dintre condeieri, postumitatea lui Grigore Vieru e neverosimilă... Dacă unii dintre confraţi, de aici sau dincolo de Prut, îi contestă valoarea, mulţimea continuă să fie fascinată de poezia şi de personalitatea lui Grigore Vieru. Tind să cred că destinul său postum a început să fie simţit încă în timpul vieţii, iar dispariţia sa fizică, tragicul accident în urma căruia poetul şi-a găsit sfîrşitul, precum şi ideile ce s-au vehiculat în legătură cu un posibil asasinat comandat politic, au avut harul de a sensibiliza opinia publică şi de-a accentua impresia că poetul a fost un simbol al dezrobirii naţionale. Eternitatea lui Grigore Vieru a început pe patul de spital şi s-a accentuat pe parcursul anilor ce au trecut. La înmormîntarea sa au participat zeci de mii de oameni, iar oficialităţile au decretat zi de doliu naţional. Steagurile au fost coborîte în bernă, iar funeraliile, prin anevergura pe care au căpătat-o, prin onorurile acordate de oficialităţi, prin prezenţa unor personalităţi de seamă din lumea politică şi cea culturală, prin delegaţiile trimise de primăriile şi consiliile judeţene din diferite regiuni ale ţării, au transformat ceremonia într-un eveniment major ce a avut darul de-a eclipsa, cel puţin în Basarabia, importantele evenimente ce se desfăşurau atunci pe mapamond. Coroanele de flori au invadat vastul Palat al Operei, aflat în apropierea preşedinţiei republicii, devenit neîncăpător, iar bulevardul Ştefan cel Mare şi străzile a