Au apărut în ultimii ani mai multe dicţionare ale scriitorilor români care, alăturate istoriilor literaturii române din ultima jumătate de secol, reuşesc să ofere o imagine a mersului literelor româneşti. Şi totuşi apariţia în continuare a unor astfel de volume care se caută demonstrează, încă o dată, că nu a fost totul spus. Sau că oamenii vor mereu şi altceva.

Dicţionarul*) de faţă se deschide cu oprefaţă semnată de Boris Crăciun în care se arată scopul: "de a înregistra, într-o bancă de date, autorii de cărţi literare care se exprimă în limba română (din România, Republica Moldova şi din toate zonele de pe Mapamond unde trăiesc slujitorii scrisului frumos)". Prin urmare, ambiţia autorilor este de a oferi o carte cât mai aproape de perfecţiune. Sunt incluse 2.000 de nume de scriitori actuali, cu mult mai mult decât în oricare alt dicţionar similar. Dar oricât de mari ar fi fost "eforturile benedictine de documentare" ale autorilor (prefaţatorul afirmă că redacţia acestei edituri n-are decât patru oameni care s-au ocupat de întreaga muncă!), ţelurile propuse au fost enorme. Editura recunoaşte, spre cinstea ei, că a solicitat scriitorilor, filialelor uniunilor de creaţie şi muzeelor literare fişe biobibliografice şi fotografii. În mod cert efortul de condensare, de aducere la un numitor comun şi de aducere la zi a fişelor de dicţionar primite va fi fost uriaş. Pe de altă parte, nimeni nu s-a străduit să obţină informaţii şi despre scriitorii care n-au răspuns solicitărilor sau ale căror coordonate nu se cunosc. Aşa se face că lipsesc în continuare destule nume, nu numai din diaspora (cum a fost deja semnalat) sau din provincie, ci chiar din Capitală (De pildă, două nume care îmi vin în minte la prima citire - Mirela Stănciulescu şi Dan Radu Stănescu. Cu siguranţă sunt mult mai multe. Editura este, din fericire, conştientă de acest fapt, drept care anunţă că