Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt vor juca finala de dublu de la Wimbledon cu gemenii americani Mike şi Bob Bryan, principalii favoriţi ai competiţiei.
Aceştia au trecut în semifinale, după un meci maraton de cinci seturi, de perechea Michael Llodra (Franţa)/Nenad Zimonjici (Serbia), scor 6-4, 6-4, 6-7 (8), 6-7 (4), 9-7.
Va fi cea de-a 19 finală de Grand Slam pentru fraţii Bryan, record în ATP.
Aceştia deţin multe alte recorduri la dublu, printre care: 72 de turnee câştigate în carieră, 112 finale ATP jucate, 693 de victorii, 19 turnee Masters câştigate, 3 turnee ale campionilor.
Cei doi americani au reuşit să adune cel mai mare număr de spectatori la un meci, din istoria tenisului, 27.200, la Sevilla, în 2004.