Edilul-şef şi viceprimarul din comuna mehedinţeană Gârla Mare au fost implicaţi ieri-dimineaţă, în jurul orei 2.00, într-un accident care s-a produs pe strada principală a localităţii.
Primarul, Dumitru Baicu, care era în maşină împreună cu soţia sa, nu a oprit la indicatorul stop şi a lovit o autoutilitară Dacia Papuc în care se afla vicele, Nicolae Amza. După accident, edilul-şef a dat bir cu fugiţii.
Vicele a povestit cum s-ar fi întâmplat totul. „Împreună cu şoferul veneam din zona Pristol, de pe Drumul Naţional 56, când la intersecţie a ieşit maşina primăriei şi ne-a lovit în plin. În loc să oprească, şoferul a fugit. Atunci am urmărit maşina ca să vedem unde opreşte şi cine este la volan. Maşina a oprit la poarta domnului primar, iar el s-a dat jos, împreună cu soţia, şi se pregătea să intre în curte. L-am întrebat de ce a fugit de la locul accidentului, i-am spus că trebuie să mergem la poliţie, dar el a intrat în curte şi a început să dea cu pietre în noi. A spus că vine la poliţie când vrea el“, a declarat viceprimarul Nicolae Amza.
Şoferul maşinii în care se afla vicele şi alţi martori susţin că primarul se întorcea de la o petrecere. „Era mort de beat, se clătina pe picioare. El este tot timpul băut, şi în primărie bea“, a spus Constantin Rădoi, şoferul autoturismului în care se afla viceprimarul.
Potrivit poliţiştilor, primarul a refuzat testarea cu aparatul acooltest, iar pe numele lui a fost deschis dosar penal. Edilul-şef şi viceprimarul din comuna mehedinţeană Gârla Mare au fost implicaţi ieri-dimineaţă, în jurul orei 2.00, într-un accident care s-a produs pe strada principală a localităţii.
Primarul, Dumitru Baicu, care era în maşină împreună cu soţia sa, nu a oprit la indicatorul stop şi a lovit o autoutilitară Dacia Papuc în care se afla vicele, Nicolae Amza. După accident, edilul-şef a dat bir cu fugiţii.
Vicele a po