Biografia poetului, prozatorului şi dramaturgului Dimitrie Stelaru (1917–1971), cu toate eforturile susţinute ale lui Emil Manu, Pavel Chihaia, Alexandru Raicu, Titus Rusu, Ion Segărceanu, Gheorghe şi Maria Sară u şi Victor Corcheş, conţine unele neclarităţi, inexactităţi şi grave deformări. Se cuvine, încă de la început, să afirm că amintirile, confesiunile, evocă- rile şi interviurile privitoare la itinerariul lui Dimitrie Stelaru nu sunt edificatoare şi, adesea, fac trimiteri la întâmplări, fapte şi gesturi imposibil de controlat. Unii dintre cei ce l-au cunoscut şi l-au evocat pe Dimitrie Stelaru au demonstrat că nu sunt creditabili.
O sursă sigură de informaţii biografice, ca şi în cazul altor scriitori, cu biografii excepţionale, o constituie epistolele şi documentele sale de arhivă, câte mai există. Epistolele trimise lui Geo Dumitrescu şi lui Mihai Gafiţa, ce se publică acum întâia oară, conţin câteva elemente importante privind biografia şi opera unui poet, extrem de interesant, care s-a bucurat de aprecierile lui E. Lovinescu, Şerban Cioculescu, Al. Piru, Nicolae Manolescu, Ion Negoiţescu, Adrian Marino şi Petru Comarnescu.
Nota esenţială a discursului epistolar, după cum se poate observa, o constituie disperarea. Perfect conştient de valoarea literaturii sale, Dimitrie Stelaru nu acceptă să fie amânat, reprogramat sau eliminat din programele unor edituri, care, adeseori, nu ştiu ce să-i comunice, punându-l în situaţii exasperante.
*
Chirnogeni, 18 oct[ombrie] [1]948
Tovarăşe Geo Dumitrescu1,
În fine, am ajuns la locul meu. Aşa cred, cel puţin locuiesc în satul Chirnogeni, unde nevastă-mea se ocupă de copii.
Sunt obosit şi sănătos. Avem o sobă cu paie. Aduc paie cu coşul şi încălzim camera.
Eu lucrez mai departe la ce-am început. Tu, scrie-mi repede şi frumos, te rog, ceva, ce-ar mai trebui în l
