Ce înseamnă acest lucru? Un loc care este evaluat şi apreciat pentru bogăţia moştenirii naturale şi etno-culturale, care contribuie la dezvoltarea comunităţilor ce îl înconjoară.
Munţii Măcinului, cel mai vechi pământ al Europei, formează o „insulă" de roci metamorfice şi eruptive şi unde cel mai înalt pisc este Vârful Ţutuiatul, cu o înălţime de 467 de metri.
Una din caracteristicile deosebite ale acestui parc naţional o reprezintă cele patru zone de protecţie: zona strict protejată, zona de protecţie integrală, zona de conservare durabilă şi zona de dezvoltare durabilă a activităţilor umane; acestea încearcă menţinerea pe termen lung a zonei si nu popularea acesteia cu elemente străine.
Impărţirea faunei şi a florei pe trei etaje are şi ea un rol deosebit în dobândirea titlului de „Paradis natural" al parcului. Primul strat reprezintă plantele şi speciile mediteraneene, al doilea speciile feloterme, iar cel de-al treilea, speciile balcanice, iubitoare de umiditate.
Parcul Naţional Munţii Măcin constituie un habitat natural complex, ce dispune de specii unice de arbori şi animale, precum şi de un ecosistem caracteristic, supravegheat în mod constant de către cercetători: 1.770 de specii de plante, dintre care 72 sunt protejate, iar 27 de specii se găsesc numai în această regiune, 181 specii de păsări, dintre care 37 sunt strict protejate la nivel internaţional, 47 de specii de mamifere, 1.436 specii de insecte, cu peste 900 de specii de fluturi, 11 specii de reptile şi 7 specii de amfibieni.
Această diversitate de specii e concentrată în şase tipuri de ecosisteme certificate la nivel european.
Conservare şi valorizare
Pentru a putea conserva habitatul acestor specii sunt necesare anumite măsuri ce trebuie dezvoltate de managementul parcului. Conservarea speciilor rare şi vulnerabile este scopul principal al parcului, fiind urm