Asemenea mirajului descris de filozoful atenian, soluţiile adoptate pentru a împiedica prăbuşirea monedei euro datorită crizei din Grecia sunt tot atâtea paradoxuri pe care europenii nu vor sa le vadă, estimează directorul adjunct al El Mundo.
Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi. Nu aş trage clopotele de bucurie după aprobarea planului grec de austeritate. Se întâmplă şi aici precum în Mitul Peşterii, faimoasa alegorie din Republica lui Platon. Noi, europenii, suntem sclavi încătuşaţi de la naşterea noastră şi putem doar să ne îndreptăm privirea spre umbrele obiectelor care defilează în mâinile sclavilor pe deasupra zidului. Astfel, suntem convinşi că nu există o altă realitate greacă în afara acestor umbre.
Dar în cazul Greciei s-au depăşit normele contradicţiilor pe care le putem admite. Este, de exemplu, pentru prima dată când se consideră solvabilă o ţară care este practic în incapacitate de plată. UE insită să salveze o ţară ruinată, cu un deficit fiscal de 10% din PIB şi cu o datorie de 350 000 de milioane, ceea ce depăşeşte 150% din toată bogăţia generată de ea într-un an. Nici măcar privatizând toate activele statului (presupunând că vrea cineva să le cumpere) nu se poate plăti datoria.
Această contradicţie se poate explica datorită uneia şi mai mare, care este – potrivit lui Merkel şi Sarkozy –, faptul că orice este voluntar, este în realitate obligatoriu. E ceea ce au dovedit băncile germane şi franceze care au fost invitate să treacă cu vederea o parte a datoriei greceşti. Până la urmă, nu există chiar o anulare a datoriei, dar există o reeşalonare generoasă a acesteia.
Alt paradox este că ajustarea, în realitate, este o lipsă de ajustare. Grecia a primit deja acum un an 110 000 milioane care nu i-au folosit la nimic. Guvernul lui Giorgios Papandreu, pe care toată lumea îl absolvă atât de r
