Amareala, numita stiintific Poygala amara, creste spontan prin paduri, pasuni si fanete, pe marginea drumurilor, din zonele alpine si subalpine. Planta se foloseste ca tratament, mai ales in bolile respiratorii, in pneumonie, tuberculoza pulmonara, tuse convulsive, bronsita.
Are flori delicate, de culoare alba, violet, rosiatica, dar, cel mai adesea, albastra. In pamant are un rizom scurt, ramificat, care se prelungeste cu radacina. Partea aeriana a plantei arata ca o tufa, nu mai inalta de 20 de cm. Amareala infloreste de pe la sfarsitul lunii mai pana in iulie.
In scop medicinal se foloseste atat partea aeriana a plantei, dar si radacinile care se recolteaza in timpul infloririi. Ca s-o usuci si s-o folosesti la nevoie, intinde-o intr-un loc uscat si ferit de praf, in strat subtire, pe panza sau hartie, si intoarce-o cat mai des de pe o parte pe alta. Este uscata cand, luata intre degete, se sparge cu un zgomot mic. Se depoziteaza in pungi de hartie sau de panza pe care se aplica o eticheta cu numele.
Planta are in compozitie poligalina, substanta care ii da gustul amar, apoi saponine, glicozide, alcoolul specific numit poligalita. Amareala are actiune tonifianta, stimulativa a secretiei bronsice masive, fluidifianta si expectoranta.
Infuzia din amareala se prepara turnand o cana de apa clocotita peste doua lingurite de planta uscata si maruntita. Se acopera vasul, se lasa cateva minute la infuzat, dupa care se strecoara si se bea cald, cate doua - trei cani pe zi.
Dupa cum o arata si numele, planta are un gust amar destul de pronuntat. Amareala are o puternica actiune tonifianta, determinand o mai buna functionare a aparatului respirator, a stomacului, a sistemului nervos. Planta este recunoscuta ca un agent activ in afectiunile pulmonare, provocand o secretie bronsica masiva care e, totodata, fluidifiant
