- Diverse - nr. 815 / 2 Iulie, 2011 Salarii mici, preturi, de la o zi la alta, tot mai mari! Este o ingrijoratoare realitate romaneasca a anului 2011. Laptele, telemeaua, toate branzeturile, carnea, uleiul, zaharul, cartofii, deci produsele alimentare de baza, toate se scumpesc intr-un ritm galopant, in timp ce puterea de cumparare a romanului scade alarmant. Asa am ajuns, din punctul de vedere al preturilor tot mai mari, pe penultimul loc din Uniunea Europeana! Pretul laptelui, cu o crestere de 75%, aproape s-a dublat fata de anul trecut, al zaharului cu 65%, al branzeturilor a saltat, si el, cu 30%. Pana si cartoful, hrana saracului indeob ste, s-a scumpit, ajungand la un pret dublu! Ce invoca ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, confruntat cu aceasta realitate ingrijoratoare a scumpirilor in lant? Aparand, bineinteles, guvernarea din care face el parte, nu cetateanul, cum ar fi firesc, nu contribuabilul si platitorul de dari tot mai apasatoare, care se vede cu buzunarele tot mai goale in fata stachetei amenintator ridicate a preturilor, o "intinde” cu explicatiile, invocand sintagma "la nivel european”, facand pana si "globalizarea” de vina. O scalda, penibil, ca de obicei, uitand ce salarii si pensii au romanii, fata de altii din alte tari ale UE, cu invocatul de el "nivel european”. In privinta laptelui, "diferenta de la ferma – spune ministrul – la pretul cu care se vinde in magazin, adica pe drumul de la producator la vanzator si la consumator, este de la cer la pamant!”. Rand pe rand, evitand o realitate ingrijoratoare, domnul ministru arunca vina pe sistemul de "piata libera”, pe scumpirea benzinei, a motorinei si a gazelor naturale, pe TVA, ba chiar pe "politizarea facuta de unii”, numai pe guvernarea din care face parte, nu! Asa se face ca, din vina celei mai proaste guvernari din 1990 incoace, cu potentialul agricol al pamantului Romaniei, al doilea d