O treime din lucrările concursului de fotografie „In memoriam Mircea Sasu” pot fi vizitate, în această vară, la Palatul Copiilor din Deva. Cea de a doua ediţie a competiţiei a inclus peste 150 de fotografii semnate de elevi din 13 judeţe ale ţării, dar şi din municipiul Bucureşti.
Concurenţii au fost elevi ai claselor III-XII din şcoli, licee, palate şi cluburi ale copiilor.
Îndrumaţi de 36 de cadre didactice, aceştia au expus adevărate bucăţi de puzzle ce reflectă natura în cele patru anotimpuri.
Lucrările au fost jurizate de artişti fotografi şi profesori în domeniul artei, preşedinte al juriului fiind Harris Wallmen, redactor-şef al revistei Photo Magazine.
O treime dintre cele 156 de lucrări participante au fost premiate, iar acum fac obiectul unei expoziţii care împodobeşte incinta Palatului Copiilor din Deva.
„Concursul a fost cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a avut un ecou deosebit în toată ţara, în rândul elevilor şi profesorilor cu pasiune pentru fotografie. Nu pot decât să felicit tinerii artişti pentru minunăţia imaginilor surprinse în fotografii, cât şi cadrele didactice care le-au modelat pasiunea”, a declarat Rodica Pleşa, coordonatorul proiectului.