Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia FOCUS 2020 a UGIR, o soluţie pentru dezvoltarea mediului de afaceri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR), în parteneriat cu Fundaţia Post-Privatizare şi Assessment North East au lansat, joi, strategia de dezvoltare organizaţională FOCUS 2020.

Obiectivele principale ale parteneriatului transnaţional „Investitori în oameni“ includ consolidarea instituţională a UGIR, pentru promovarea în rândul membrilor săi, dar şi a potenţialilor membri, a unei atitudini favorabile investiţiilor în dezvoltarea resurselor umane, precum şi creşterea responsabilităţii sociale a întreprinderilor.

„Strategia elaborată reprezintă un document consistent, cu un potenţial considerabil de a servi interesele membrilor şi de a contribui la prosperitatea economică susţinută şi la dezvoltarea predictibilă a mediului economic românesc în anii ce vor veni“, a declarat Ştefan Varfalvi, prim-vicepreşedinte UGIR şi director adjunct în cadrul proiectului.

Având în vedere provocările cu care se confruntă mediul de afaceri din România, în vederea identificării unor soluţii complete la provocările actuale, strategia UGIR FOCUS 2020 propune tratarea problematicilor prin prisma a trei dimensiuni fundamentale, rezultând trei unghiuri complementare de abordare: perspectiva economică a afacerilor, perspectiva socială şi cea de dezvoltare.

Pe aceste baze, strategia stabileşte patru priorităţi generale de intervenţie şi anume: profesionalizarea intervenţiei patronale în materie de lobby economic şi social, extinderea intervenţiei patronale în concertarea economică şi socială, precum şi consolidarea intervenţiei patronale în dezvoltarea resurselor umane şi dezvoltarea intervenţiei patronale în prestarea de servicii de specialitate pentru întreprinderi.

Proiectul implementat de UGIR, Fundaţia Post-Privatizare şi de Assessment North East, este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 36 minute
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 2 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Concertul lui Nicki Minaj din Manchester a fost anulat, după ce artista a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam

Mediafax acum 15 minute
Nicki Minaj a fost arestată sub suspiciunea de posesie şi export de droguri uşoare înainte de a fi amendată şi i s-a permis să-şi continue călătoria, a declarat poliţia olandeză. Cu toate acestea, ea nu a ajuns la Manchester la timp pentru concertul

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 9 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 13 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 9 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

14°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°