"Cartile bune sunt paradisuri in care scriitorul isi cheama pentru un timp cititorii"

Daniel Banulescu a erupt in literatura romana la inceputul anilor '90, publicand cateva carti de poeme originale si subversive, cochetand cu abisurile si cu gingasia. De la inceput, a starnit reactii entuziaste si replica imediata a criticii. "Toate actele [lui] poetice stau sub semnul inventiei, bizareriei, agresivitatii" - scria Nicolae Manolescu, la aparitia volumului de debut "Te voi iubi pan' la sfarsitul patului". "Sub infatisarea-i turbulenta, de cassanovist razboinic, Daniel Banulescu ascunde o fiinta delicata si cuviincioasa, chiar vulnerabila si oarecum la antipodul imaginii pe care o arata" - adauga Laurentiu Ulici. Dar de abia ce-si publicase prima carte de poeme (distinsa cu premiul Uniunii Scriitorilor), ca Daniel s-a si mutat cu armele si bagajele poeziei - in proza. In 1994, la varsta de 33 de ani, ii apare primul roman, cu titlu socant: "Te pup in fund, Conducator Iubit!". El a deschis o serie fasta de romane, dintre care ultimele aparute in 2009 si 2010, cu nume la fel avangardiste, protestatare: "Cel mai bun roman al tuturor timpurilor" si "Fugi din viata ta, revoltatoare si sluta, in cartea mea". In spatele titlurilor, descoperi o lume mustind de realism magic, savuros si balcanic; o lume nascuta din canavaua anilor negri '80 ai Romaniei, peste care a fost pusa lupa maritoare si debordanta a imaginatiei poetului. Caci Daniel Banulescu nu a abdicat niciodata din poezie. De aceea, in 2005, el primeste la Mnster, impreuna cu traducatorul Ernest Wichner, prestigiosul Premiu European de Poezie, iar anii 2000 ii aduc recunoasterea in Occident cu numeroase premii si burse de creatie, pentru toata opera. Dar Daniel trage tot la Bucuresti. Acolo unde, izolat in fortareata lui de acasa, trudeste neodihnit la scris, la visul lui.

"Cand scriu, ma ancor