Astăzi, poliţiştii de frontieră maramureşeni au îmbracat haine de sărbătoare şi au trăit un moment special. Au sărbătorit hramul Bisericii Sf. Voievod Ştefan cel Mare, din incinta Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş.
Începând cu ora 9.00, la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş din Sighetu Marmaţiei s-a sărbătorit hramul bisericii din incinta instituţiei ce poartă numele ocrotitorului spiritual al Poliţiei de Frontieră Române şi anume Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
La eveniment au participat mai multe oficialităţi, parlamentari, magistraţi, adjunctul Inspectorului General al Poliţiei de Frontieră Române, Comisar şef de poliţie Bogdan Mihail Ivănescu, prof. Eugenia Godja primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei, respectiv reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, lucrători din cadrul inspectoratului, precum şi populaţia din zonă.
În număr mare, cei de faţă, au luat parte la liturghia arhierească oficiată de către PS Iustin Sigheteanul, episcopul vizar al Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.