Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibila călătorie a „Zorilor”

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

Sonda spaţială Dawn (în traducere „Zori”) se apropie încet-încet de centura de asteroizi situată între Marte şi Jupiter, de unde se crede că provine o mare parte dintre meteoriţii care cad pe Terra, susţin specialiştii NASA.

Prima oprire a lui Dawn va fi orbita imensului şi aproape sfericul asteroid Vesta (numit şi „protoplanetă”, fiind un corp aproape la fel de mare ca o planetă), descoperit în 1807 de astronomul german Heinrich Wilhelm Olbers şi ţinut sub observaţie, în ul­ti­mii ani, cu ajutorul Te­les­copului Hubbles.

În jurul datei de 16 iulie 2011, Dawn ar tre­bui să intre pe orbita Vestăi dacă nu în­tâm­pină eventuale pro­bleme, de tipul, de exemplu, al unor obiec­te care ar putea să apară în calea sondei spaţiale. La în­ce­pu­tul lui august, sonda ur­mea­ză să înceapă o mi­si­une de aproximativ un an, în timpul că­re­ia va realiza o serie de imagini, au anunţat oa­menii de ştiinţă de la NASA. După o că­lă­to­rie de aproape patru ani, timp în care a parcurs circa 2,7 de mili­ar­de de kilometri, sonda Dawn se află acum la o distanţă de 155.000 de kilometri de prima sa destinaţie – Vesta, un asteroid primordial, posibil unul dintre primii for­ma­ţi, care se aseamănă cu planeta Mercur, este considerat al doilea obiect ca mărime din centura de asteroizi, iar pe suprafaţa lui există urme de to­piri, de îngheţări şi de lavă, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Dawn se apropie încet, efectuând o coborâre în spirală, iar când va ajunge la distanţa de 16.000 de kilometri de suprafaţa asteroidului va fi capturat de gravitaţia acestuia şi va fi plasat pe orbita lui. Odată poziţionându-se în acest „punct”, inginerii NASA de la centrul de comandă de pe Terra vor avea nevoie de câteva zile pentru a pregăti intrarea în următoarea fază a mi­siunii – capturarea de imagini de pe suprafaţa şi din profunzimea aste­ro­­i­dului. În cadru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 48 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 2 ore
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 5 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°