Ieri dimineață, la nici două săptămâni de la accidentul de autocar din Ungaria, în care şi-au pierdut viața patru români, alți trei conaționali au pierit în Austria, striviţi între fiarele unui microbuz. Ieri dimineață, la nici două săptămâni de la accidentul de autocar din Ungaria, în care şi-au pierdut viața patru români, alți trei conaționali au pierit în Austria, striviţi între fiarele unui microbuz.
Nenorocirea s-a întâmplat în jurul orei 6.00, ora locală. Potrivit martorilor, şoferul microbuzului, care mergea spre Viena pe autostrada A1, a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a izbit de un stâlp. Accidentul a avut loc în apropiere de localitatea austriacă Asten şi s-a soldat cu trei morți şi cinci răniți grav.
Se pare că victimele - şoferul microbuzului, în vârstă de 38 de ani, o femeie de 58 de ani şi un bărbat de 59 de ani - sunt din județul Covasna şi se întorceau acasă din Irlanda. Printre cei cinci răniți care au fost transportați la spitale Linz şi Wels se află şi o fetiță de 10 ani.
Poliția ia în calcul varianta ca șoferul să fi adormit la volan.