Foto: Fotografie din albumul „Elveţienii în România” Centenarul relaţiilor diplomatice între România şi Elveţia se sărbătoreşte anul acesta. Prima reacţie poate fi: „Foarte bine! La mulţi ani!”. Şi gata. Dar un studiu mai atent al relaţiilor dintre elveţieni şi români te transpune în epoci şi în unele poveşti pe care nici nu le poţi bănui.
„Primele contacte directe româno-elveţiene au fost stabilite de călătorii aventurieri, de misionarii catolici şi protestanţi, precum şi de mercenari – se spune în albumul aniversar «Elveţienii în România», al cărui autor Claudia Chinezu, doctor în Litere al Universităţii din Fribourg, Elveţia, a căutat mulţi ani prin multe arhive ale lumii. Cea mai veche atestare documentară a prezenţei elveţienilor în ţara noastră datează din secolul al XV-lea. Manuscrisul (...) reprezintă mărturia a doi călugări despre domnia lui Vlad Ţepeş.” Un document foarte important pentru felul în care avea să fie perceput domnitorul român multe secole după aceea:
„Cei doi martori descriu cu multă imaginaţie şi exagerare torturile aplicate bărbaţilor, femeilor şi copiilor de domnitorul Valahiei”. În secolul al XVI-lea, un alt elveţian joacă un rol cel puţin interesant pentru istoria şi destinul neamului românesc. Se chema Johan von Muraltus, care, după ce, în calitatea sa de medic al curţii poloneze, a fost acuzat că l-a otrăvit pe prinţul Ştefan Bathory, alt Bathory, Sigismund, l-a adus la Curtea sa din Transilvania, ba, mai mult, a primit în exploatare minele de aur şi argint din Transilvania. Ajunge apoi omul de încredere al lui Mihai Viteazul, care îl trimite în Moldova să negocieze unificarea cu celelalte ţări româneşti!
În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, mai mulţi artişti elveţieni caută inspiraţie în teritoriile româneşti. Au fost şi viteji car
