Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, afirmă că eliminarea de la bacalaureat a peste 600 de candidaţi nu este "deloc fericire", adăugând că România se poate "însănătoşi" dacă sistemul educaţional furnizează oameni care ştiu că rezultatele se obţin prin muncă, onestitate şi că frauda nu e o soluţie, potrivit Mediafax.
Daniel Funeriu a declarat, sâmbătă seară, într-o conferinţă de presă la Cluj, că în mandatul său lucrurile se fac serios şi sistematic şi că el este un om care nu acceptă frauda.
"La examenul de bacalaureat şi-au făcut treaba cadrele didactice, şi-au făcut treaba corectorii, şi-a făcut treaba Ministerul Educaţiei. Nu trebuie să facem confuzie între mijloacele pe care le utilizăm şi scopul în care utilizăm aceste mijloace. Eliminarea de la bacalaureat a 661 de candidaţi, dublu faţă de anul trecut, nu este deloc fericire. Ceea ce este important e că România nu se poate însănătoşi decât prin adevăr, decât dacă sistemul educaţional furnizează an de an oameni care ştiu că rezultatele se obţin prin perseverenţă, prin muncă, prin onestitate şi că frauda nu este o soluţie. În mandatul meu, lucrurile se fac serios, sistematic. Nu sunt un om care să accepte frauda, nu sunt un om obişnuit cu frauda", a spus Funeriu.
Ministrul Educaţiei a precizat că are un sentiment de "disconfort major", când vede "comentatori politici angajaţi de unele posturi de televiziune care se laudă în direct şi la o oră de vârf că au fraudat bacul la Fizică".
Ministerul Educaţiei a înregistrat 661 de eliminări la prima sesiune a bacalaureatului din 2011, candidaţii daţi afară de la test pentru fraudă nemaiputând susţine examenul în toamna acestui an şi nici în vara anului viitor.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, afirmă că eliminarea de la bacalaureat a peste 600 de candidaţi nu este "deloc fericire", adăugând că România se poate "însănătoşi" dacă sistemul e