Parintele Calistrat de la Manastirea VladiceniMotto: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte" (Matei 26.38)
In zilele noastre, vedem pretutindeni oameni cuprinsi de întristare. Crestinii stiu, însa, ca „iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga - rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, înfranarea, curatia" (Galateni 5.22). Din pacate, din pricina problemelor cotidiene, oamenii din jurul nostru sunt din ce în ce mai tristi, cuprinsi de frica, de panica, de numarul mare de griji pe care le au. Fara îndoiala, pricinile de întristare astazi sunt nenumarate; s-ar putea spune ca nu exista loc în care întristarea sa nu-si fi cuibarit rasadul. La radacina acestei stari (stare de blazare totala si de profunda nemultumire) sta, de fapt, maica tuturor rautatilor: „iubirea de sine”. Tocmai aceasta este cea care ne împiedica sa ne vedem propriile noastre slabiciuni si sa ne recunoastem propriile noastre patimi, facandu-ne sa nu putem suferi ocara, nici mustrarea „care vin din scripturi” (Romani 15.4): „Fratilor..., nu va întristati, ca ceilalti, care nu au nadejde!” (I Tesaloniceni 4.13). Cu alte cuvinte, o alta pricina a întristarii este lipsa nadejdii în Dumnezeu.
Acestea sunt doua motive mai importante; exista, însa, si altele. De pilda, nepazirea poruncilor sfinte. Insusi Mantuitorul Hristos ne-a avertizat: „Fara Mine nu puteti face nimic!” (Ioan 15.5). In acelasi context, putem observa si faptul ca relele lumii de azi vin nu atat din ispita diavolului, cat din îndepartarea omului de Dumnezeu. Izvorul tuturor rautatilor este, asadar, necredinta, care atrage totodata lipsa comunicarii cu Dumnezeu: „Cine nu aduna cu Mine, risipeste...” (Matei 12.30). Prin urmare, ar trebui sa constientizam faptul ca toate încercarile grele prin care trecem (de care nu ne bucuram deloc si care ne transforma viata într-un calvar) pr
